duminică, 17 septembrie 2017

Artiom OLEACU

xxxxx
mii de ferestre micuţe pe cer
dacă-mi trag buzele ca pe-o sfoară
le întind puţin se deschide una
zîmbesc se deschid două
plouă mărunt se mai deschide una
privesc 5 secunde
închid ochii
văd şase, şapte ferestruici pe cer
cum îmi fac toate cu ochiul
rîd în hohote ferestruicile transpiră
ca după un păhărel de coniac
rar observ cîte zece
douăzeci de ferestruici deschise
uneori nu le văd deloc
dar nu caut să le găsesc
se întîmplă de la sine
după lungi tînguiri apar
pe neaşteptate
ca un lucru care-ţi apare
pe neaşteptate undeva
uneori cînd ies în scenă
mă întreb dacă vreau ca toate
să fie deschise
mă întrebi dacă-i posibil
să le vezi şi tu
îţi răspund scurt
sigur
le vei vedea curînd toate deschise
le vei vedea numaidecît şi tu


O poezie de ARTIOM OLEACU

miercuri, 6 septembrie 2017

Virgil MAZILESCU

apa v-am dat sufletul unde v-a fost
unde pâlpâi tu sufletul meu si în care
parte a lumii vâneaza acum vânatorii

daca privesc - haina mea este chiar frica
daca privesc dealuri si vai si câmpii
 

(Dealuri si vai si campii, o poezie de Virgil Mazilescu)

Virgil MAZILESCU

Mi-am uitat casa si numele e obositor
sa-ti stii mereu numele pe de rost
o grigore dumitru iulian usa de la intrare
se deschidea inauntru? si ciinele negru al vecinului
spuneti ca musca? si n-ar trebui sa umblu cind e ger
cu capul descoperit prin padurea de aluni? am uitat
am avut destula vreme sa uit din creier pina in degete

aici linga dunare ma inconjoara pasari de tot felul
vrabii giste salbatice specii rare de cocostirci
si iubirea mea pentru ele se deschide
ca un port ospitalier - poate sa vina iarna scitica
voi exista mai departe si voi calatori mai departe: ecou
a doi parinti onesti reverie de lebada
auziti: viata: stele scobind incet cimpia
 


(Mi-am uitat casa si numele, o poezie de Virgil MAZILESCU)

miercuri, 30 august 2017

Nora IUGA

Din Cand in Cand era Marti


cum poti sa mai existi
când ti se taie raiul în doua
si malurile lui stau fata-n fata
ca niste armate dusmane
vreau sa scriu acum
cât creierul sângereaza
pixul acesta este egalul lui dumnezeu
nu vreau sa astept sa se aseze drojdia
nu vreau sa astept sa ma ridic deasupra
sa ating distanta regulamentara
de unde se vad mai clar
dezastrul si ramasitele lui
iata sunt o cutie nenorocita de carton
din care s-au scos pantofii
si i s-a pus capacul la loc
vine de undeva un necunoscut
vrea sa-mi vânda cutitele la pret redus
eu îmi pipai carotida si simt
o irezistibila atractie
o fata chiar o fata era
aratarea aceea alba
o ectoplasma care vorbea la telefon
pe urma izbitura zilei în fata
când telefonul disparea
cu numere cu tot
si s-ascundea într-o padure
printre ciupercile rosii
ca niste semnale de alarma
mi s-a sfâsiat realitatea
de sub ea iese o fata de cal
care alearga singur si fara jocheu
continuându-si cursa pâna la capat
sa fii constiincios
sa-ti neglijezi pâna si durerea
ca sa-ti îndeplinesti obligatiile
din când în când era marti
din când în când era miercuri
atunci se ridica mercurul în termometru
as fi vrut sa fac o perversitate
sa-mi desert cuvintele
în urechea unui barbat
pâna la orgasm
dar tot ce fusese posibil
e acum o mare pata arsa
ramasa pe fata de perna
dupa ce ai adormit cu tigara aprinsa
daca ramân singura
ca pisica aceea care-si pierde sângele
printre copaci nevazuta de nimeni
am avantajul unei umilinte distinse
un geam spart pe care cineva
a lipit un pergament
iata fumez fumez ca o nebuna
mi-am regasit riscurile
sunt mai tânara decât o nuia de salcie
în duminica floriilor
vad adevarul vad vaza de sticla
în care apa a secat
ar trebui sa-mi fardez
pleoapele obrajii
o punga încretita pe fundul careia
au ramas dâre de boia
ar trebui sa ma întâlnesc
cu niste domni batrâni
sa-mi trec setea
prin vara lor secetoasa
vin umbrele ca niste camasi
straine de noapte
vin umbrele ca niste trenuri negre
în dreapta si-n stânga terasamentului
morti tineri nepasarea lor pura
stergând orice promisiune
acum când nu mai exista alternativa
când inelul si-a pierdut piatra
nu mai apelez la nici o carte de poezie
nu ma mai tenteaza nici macar
furtul unui vers
asta-i trufia mea
cu ea ma acopar
sub stâlpul de beton
teapan si rece
prin care trece curentul
fara sa-l atinga
 


Nora IUGA

Nora IUGA


SI DAC MI SE VAD JUMATATILE

şi bernard pivot mă întreba
care e cel mai frumos cuvînt
îmi venea să spun miraj
dar mi-era ruşine
că mi se văd jumătăţile
în oglindă o femeie permanentă
vede o femeie provizorie
"ce sfîrcuri avea
ar fi putut să cînte cu ele la pian"
 

Nora IUGA

marți, 29 august 2017

Nora IUGA

INIMA ALBASTRA

vai, cu ce bărbat urât
am dansat aseară boleroul
toată noaptea l-am privit și am tăcut
și în zori mi-am incendiat trusoul

ce bărbat urât oh, ce bărbat
am legat aseară-ntr-o batistă
și pe apa morților l-am dat
eu dintre frivole cea mai tristă

și acum vă zic cu jurământ
că nu am regret nici rușine
dar îmi pare rău că în mormânt
n-o să se mai culce el cu mine


Un poem de Nora IUGA

duminică, 27 august 2017

Artiom OLEACU

xxxxx

xxxxx

ieri te-am visat tată din nou
eram pe malul mării aşezaţi pe nisip
ca băieţii din filmul nostru preferat
cu pistoalele-n faţă
îţi închipui această imagine tată
îmi pare că subconştientul meu o ia razna
tu îmi spuneai un banc şi rîdeam ambii
ca proştii
m-ai întrebat tată dacă am o gagică
ţi-am răspuns
tată desigur
e la fel de frumoasă ca mama
şi parcă simţeam că ceva
nu e bine
la fel cum povestea stupidă
că după
vom culege piersici şi portocale
e imposibil
fiule cu siguranţă visezi şi ţi-e frică
tată de ce eşti atît de fain şi înţelegător în vise
o frică cretină
ca şi-atunci cînd eram student şi m-am trezit
după o noapte de beţie la cămin
iar oglinda
mi-a arătat faţa mărită
m-am speriat foarte tare
am crezut că am înebunit deja iar lumea distorsionată
se răzbună pe mine
ma-m speriat mai puţin cînd mi-a căzut peste deget
capacul de la canalizare
tu nu erai alături iar eu plîngeam înăbuşit
de-atunci mi-ai stricat toate visele
tată e imposibil să vorbim acum
cu pistoalele-n faţă
ambii
pe malul mării
din cauza ta n-am nici frate nici soră
te întreb încă o data
de ce ai părăsit-o pe mama
nu schimba subiectul
nu mă întreba
care-i echipa mea preferată de fotbal
fii sincer cu mine
cînd mă voi trezi
nu voi putea să-ţi strîng mîna
te văd doar în vise
lucrul acesta
mă umple de fericire
răspunde-mi cît mai repede tată





O poezie de ARTIOM OLEACU

sâmbătă, 26 august 2017

Veronica Stefanet

Te-am visat urât azi noapte.
Eu te iubeam,
iar tu m-ai înşelat
Ţi-am povestit,
am râs cu poftă
peste o clipa
ambii am uitat.
Şi totuși straniu
de ce eu mai rămân
un pic supărată
iar tu mă privești
de parcă te-ai simți vinovat.

O poezie de Veronica STEFANET

Veronica STEFANET

Lucrurile importante i se întâmplă neașteptat.
Trăirile colorate
și cele mai frumoase iubiri – necondiționat.
Copilul ce privea acvariumul
pentru prima dată.
Țâncul maidanez ce a lins-o în palmă
când era tristă și debusolată.
Un sărut multașteptat
ce a găsit-o în clipa, în care nu era gata.
Stări de unitate, prietenii, nostalgia, discuțiile noaptea cu tata.
Muzee, concerte, cărți și filme –
darnica cutie cu lumină – de ani de zile neschimbată.
și casa ei fidelă de pește – gingășia și siguranța
pe care i-o dă apa.
Setea –
(în zilele în care n-o trădează)
e ceea ce-i mișcă cursul
O face să se trezească
Din nou să-și pună întrebări
şi să caute răspunsuri
Să aibă poftă să vadă o dată răsăritul
și măcar încă o dată apusul.

O poezie de Veronica STEFANET

Cristina DICUSAR

aștept să vină fericirea
să-mi vindece durerea de gât și frigurile
o aștept ca pe-o pisicuță abia născută ca pe visul lui Debussy
și la mama și la bunica și la tata și la frate-meu
și la toată lumea vino vino fericire și să nu pleci
noi îți vom cumpăra biscuiți Nefis și bomboane mentolate
îți vom turna coniac Călărași
vino vino fericire
și nu te va durea niciodată gâtul.

O poezie de Cristina DICUSAR

sâmbătă, 19 august 2017

Anastasia PALII

Am fugit de la grădiniță

Am fugit de la grădinița Îngerașul nr.10
să ne jucăm de-a mama și tata
într-o centrală termoelectrică,
legându-ne copilăria de turbine.
Căutam jucăriile de altădată
să construim cu ele străzi
pe care să fugim cât mai departe.
Marina ne căuta
dar noi ne-am ascuns
într-un transformator
și ne-am lăsat pe pereți numele adevărat.
Am jurat că ne vom reîntoarce să-l recuperăm
și-am plecat electrizați –
se lipeau de noi sârmele și piulițele
și-am șters toate urmele

ca să nu ne găsească Marina.

O poezie de Anastasia PALII

Artiom OLEACU

xxxxx
mi-am întors cu meticulozitate
buzunarele
pe dos
de-a lungul anilor
mi s-a format o deprindere
nu-s
poate-s în căptuşeala pălăriei
nu
nici acolo
intru-n apă
apa mă cuprinde pînă la genunchi
îmi pun ochelarii
nici zare de scoică
nici zare de peşte
doar umbre
de frică scot sticluţa din
buzunarul interior al sacolului
beau puţin
dincolo de ochelari
văd o rochie albă
pe-un umăraş
nimic demn de luat în seamă
simţurile îmi dau năvală
îmi ascund mîinele-n buzunare
rochia albă
contorsionată
nerebdătoare
ca un caşcaval topit
mă aşteaptă-n cui




xxxxx
aş fi cel mai fericit prietene
dacă tu dragă artemie
la bătrîneţe
cînd vei fi un mormoloc aureolus neajutorat
cu punga cu chefir cărînd după tine ca o moluscă hidoasă
îmi vei reciti poemele uneori
vei plînge de bucurie şi vei înţelege
cît de proaste sunt ele şi tu
dragă artemie
ai destul timp la dispoziţie ca să le scrii
şi să le rescrii din nou

ca să le faci cu adevărat mai bune

Doua poezii de ARTIOM OLEACU

marți, 15 august 2017

Rodica GOTCA

Numele Cel mai bine e să nu ştii a-ți scrie numele, Sã nu-l poți pronunța, Sã nu-l vezi, Sã nu-l simți tatuat sub piele. Asta ar aboli tot – Stereotipurile şi fobiile preexistente, Coşul pieptului, laba piciorului, Fruntea încrețită şi pistruii de pe sâni. Numele stricã tot – E un fel de boală incurabilã, Alergie la libertate şi strâmtorare heteronimică. Oare nu e fermecător să îți schimbi numele în fiecare dimineață, Să îl potriveşti pantofilor şi irisului exact ca pe nişte fuste : Le iei la rând din garderobă, Le probezi pe toate până o nimereşti pe cea de luni, apoi pe cea de marți ş.a.m.d. Duminica poți fi nudă… Te poți odihni de nume, Îți poți savura corpul imaculat, fără vreo pecete, Porii deschişi îi poți auzi cum respiră, cum emană vid neuronii. Ce poate fi mai feeric?! Numele te îmbracă strâmt, Te roade în şolduri, Te pişcă fermoarele Şi te sufocă toți nasturii mari şi mici. Trebuia să mă cheme Maia, Era să fiu josuță, blondă, cu sânii mari şi fesele rotunde, Avea să am ochi albaştri, buze subțiri, degete lungi, genunchi şlefuiți în albul cărnii Şi n-avea să scriu niciodată poezie. Avea să fac matematică superioară, să joc şah, să mănânc salată de piept de pui, Sã scriu frumos, să port pantofi cu botul ascuțit şi să-mi vopsesc unghiile cu ojă roşie. Avea să mă mărit la 30 de ani și să nasc două fete gemene. Să lucrez într-un birou strâmt, dar cu pereții de sticlă și geamul mare, prin care n-avea să am tentația să mă arunc. Trebuia să mă cheme Anna, Era să am bucle negre, ochi căprui, mâini puternice și frunte lată și senină. Era să mă duc la școala de muzică până-n clasa a 7-a și s-o abandonez într-o bună zi pentru a intra la colegiul de medicină din Bender. Era să învăț bine și s-o tratez pe bunica de osteohondroză și să-i fac masaj. Era să am un Nissan albastru, Cu care să mă duc la serviciu, la spitalul din Căușeni, Să fiu acasă duminica și în fiecare vară să plec la mare în Bulgaria. Era să fiu un pic mai fericită decât Maia, care avea să aibă mai mult noroc decât subsemnata.

O poezie de Rodica GOTCA

duminică, 13 august 2017

Cristina URSU

Ea urlă de la balcon 
 că nu poate adormi de vreo două ore, 
s-o audă toți cum sufera si se vaieta ca o moluscă 
ochii ei de cristal îi răsfrâng lumina mai ceva ca la pink floyd și
stelele toate i s-au strâns în melanj și-i topesc 
 norii de pe frunte, 

Ea tăvălita sub cuvertura molatică, incandescentă, vibrantă.
 fericită vorbește cu barba lui ca un copil mic, ea–
uneori îi fericită,ca acum, de exemplu,când îl strânge în brațe și-
urlă de la balcon că nu poate adormi de 
vreo două ore

O poezie de Cristina URSU

Rodica GOTCA

„Umbra lui Vsevolod”

„Dragostea uneori...”
Îmi spune fața ta înjunghiatã,
Pe care o resimt cu rãdãcina firelor de pãr.
Repet, confirm, înghit drojdia unor epitete metaforice,
Trag cu ața dintre dinți rimele
Şi mã abțin sã te privesc tãios.
Sunt pata oarbã
Din coloana ta vertebralã,
Am dat rãdãcini în pulmonul drept, afectat de nicotinã 
Şi plonjez de la vertebrã la vertebrã
Suprasaturatã de poezie şi autopsie liricã.
Nici nu vezi cã am rãmas fãrã mîini,
Scriai poezii cu rime, patriotice
Şi le încrucişai la nimerealã pe dupã spate.
Orice culpã o iai în zeflemea: „sunt poate altfel decât ai fi vrut” îmi zici
Şi ce-mi rãmâne... sã-ți spun cã eşti altfel decât ar fi bine?
Cã nu mai are puncte de reper coroana de spini a lui Isus pe chelia ta?
Umbrele nu vorbesc atâta,
Ele se culcã între pagini cu numere pare şi saliveazã...
Dac-aş putea sã uit cum lansai avioane printre globulele roşii ale sângelui tãu cu hemoglobina sub 90,
Aş asculta slujba dupã cancelar ca o mironosițã,
Cu vălul negru tras pe ochi şi cu douã lacrimi înghețate sub mandibulã.
Umbrele poeților nu fac abstracții de cheutorile din spatele cãmãşilor,
Sunt lipitori uscate înfipte în ceafã,
Se conformeazã dimensiunilor omoplaților precum maturile din sala de sport,
Pentru cã, pânã la urmã, oare mai conteazã cine şi pe cine poartã?

O poezie de Rodica GOTCA
Doina ROMAN
 Născută la 13 iunie, anul 1992, în satul Grăseni, raionul Ungheni. A absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea Limba și Literatura română și franceză din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. În prezent își continuă studiile de masterat la aceeași instituție.


*******
După ce îmi număr unghiile de la piciorul drept,
și apoi și pe cele de la mâna dreaptă,
Pășesc peste pragul de lemn al camerei
Și o zbughesc în curte -
Cu tensiunea ridicată.
 Ajunsă la o răscruce,
îmi număr și unghiile de la piciorul stâng,
și apoi pe cele de la mâna stângă,
După care observ un râu adânc,
Cum îmi iese în față și eu
Mă arunc cu ambele picioare și mâini
În apa încălzită de soare,
Deși
Nici măcar nu știu să înot,
Dar îmi imaginez cum trec râul
în lung și în lat
ca un pește bătrân, ca un surfer  antrenat,
înecat în libertate.
Ca să vezi unde-am ajuns pe celălalt mal?..
Înapoi în propria-mi casă.                    


XXXX

Dacă mă asculți,
Atunci zâmbește -
Ca să-mi ridici moralul,
Poate mai rămâne ceva bun
Din mine.
Dacă
Deschizi gura
lasă-ți buzele lipite
de o ureche de-a lui Vlad.
Lui poți să-i spui orice vrei,
Bunăoară că am picioarele ghemuite,
Chiar dacă stau vertical,
Că mâinile îmi sunt lipite de piept,
Chiar dacă gesticulez,
Că în loc de unghiile de la picioare,
am ochi,
la fel ca nichita.
Maturitatea mă împiedică
Să fiu ce mi-aș dori -
și de aceea prefer să-i vorbesc
doar lui Vlad,
cu buzele strâns lipite de urechea sa
lui pot să-i spun orice îmi trece prin cap.
Vorbesc în urechea lui Vlad ca într-un megafon.
Mă auziți, mă auziți cu toții ce vă spun?



joi, 10 august 2017

Artiom OLEACU

xxxxx
nu sunt comunist
dar cel mai bun plombir sepeda
s-a făcut în 86
eram mic
bunica
mă trăgea de mână
ţipa în tot cartierul
Efimia Sergheevna
făcea grimase
mijea ochii
se sufoca de căldură
o căutam pe mama
îi împleteam cărările
şi-I încurcam picioarele
făcând-o
 să creadă c-am călcat
într-o sticlă spartă
acum părinţii mei
au cearcăne sub ochi
mama nu mai ascultă The Beatles
tata nu mai fierbe blugii în cratiţă
bunica e la pat
în depresie iar eu

eu nu sunt comunist

O poezie de ARTIOM OLEACU